Sălăjeanul Nicu, dulgherul martor al morților din Casa Poporului

Trage însetat din țigară, căciula îi acoperă o parte bună din frunte, iar ochii îi sunt de un albastru ce îți dă fiori. Nicu este un om simplu, trăiește în Gostila, un sat liniștit de la marginea Sălajului și pare că nu îi este teamă de nimic. A văzut sute de morți în anii în care a muncit la Casa Poporului din București. S-a întâmplat cu decenii în urmă.

Pe Nicu l-am întâlnit întâmplător. Ieșisem cu bunul meu prieten Mirel Matyas și cu Mircea Teglaș, un jibouan revenit acasă după aproape două decenii petrecute în Canada. Am pornit în căutarea de oameni și locuri de poveste, iar una dintre opriri a fost tocmai la Gostila, un sat mic, liniștit, cu oameni harnici și gospodării frumoase. Am lăsat mașina în centrul satului, lângă o casă veche ce ne-a atras atenția. Am umblat cu rost, iar l-a întoarcere, lângă un gard vechi, un bărbat fuma adânc și ne privea. Părea că nu clipește. Ne-am apropiat, am salutat. Sub o căciulă roasă de timp și de vremuri am zărit doi ochi de un albastru pătrunzător, apăsat. Păreau sticloși, perfecți, desprinși parcă dintr-un film cu roboți umanoizi. Sprijinit de gard, bărbatul ne-a răspuns la salut, ne-am dat și mâna. Reținut și sigur pe el, localnicul s-a prezentat. Îl cheamă Nicu și locuiește acolo, în inima satului. Tocmai s-a întors de pe deal. A adus fân pentru animale, dar acum își trage sufletul. I-am spus cine suntem, cu ce gânduri am intrat în sat. Părea bucuros că are cu cine schimba o vorbă. Continua să fumeze. Vocea îl trăda, era clar că omul fumează mult. L-am întrebat de una, de alta, iar Nicu ne-a spus că viața în Gostila este liniștită, frumoasă, dar și grea pentru cei care nu au pensie, salariu, un venit lunar. Satul e înconjurat de pădure, peisajul e frumos, dar munca e grea. Ochii lui Nicu sunt fixați spre dealul din apropiere. Nu-i vine să creadă că în ianuarie sunt peste 12 grade. Trage un fum și suflă spre vârful țigării. Trage iar cu nesaț. Mi-a spus că a fost dulgher și a muncit mulți ani în București, a văzut multe, a asistat la mult prea multe tragedii.

Moartea de sub schelă

Șase ani a muncit la Casa Poporului. Eu, Mirel și Mircea eram gură-cască. Nicu ne-a povestit că a văzut mulți morți, muncitori care au căzut de pe schelă, alții au fost turtiți de utilaje grele, de pereți, unii au căzut în gol. A intrat și în uriașul subsol al clădirii. „Acolo îi un subsol mare, un buncăr. Nu ne-au dat voie să intrăm peste tot, am văzut doar cât trebuia să vedem. Zilnic mureau muncitori. Acolo am văzut morți câți n-am văzut în toată comuna asta”, a mai povestit Nicu. Bărbatul are aproape 70 de ani și a muncit în toată țara. Inclusiv la Cernavodă a ajuns, a lucrat și la canal, dar a avut noroc, munca grea s-a încheiat cu bine, iar ultimii ani de muncă au fost în Maramureș, la Baia Mare. Țigara s-a stins singură, jarul a ajuns la filtru, iar fumul s-a risipit. Nicu și-a reluat munca. I-am mulțumit pentru vorbe, ne-am salutat și ne-am continuat drumul. Peste Gostila s-a lăsat umbra, iar foșnetul pădurii ne-a făcut să tresărim.